Acasă > Uncategorized > Myhaly Cornya – de Alexa Popovici

Myhaly Cornya – de Alexa Popovici

MIHALY CORNYA

S-a născut în anul 1844, conform inscripţiei de pe monumentul de la mormant şi a murit în 1917. El s-a născut şi a crescut în Salonta Mare. Se pare că a fost de origine română, dar că familia lui s-a maghiarizat sub stările sociale de atunci. Cunoştea limba română, dar nu putea predica în româneşte, ci numai în ungureşte, cu traducător. Discuţiile, conversaţiile şi explicaţiile personale le dădea în limba română. Imediat după ce s-a botezat la 26 august 1875 la Bekes-Gyula, el a început să facă misiune mai ales printre românii din comunele din jurul Salontei. El avea un talent oratoric deosebit şi un puternic dar de convingere. E recunoscut faptul că puţini puteau rezista lucrării lui de convingere. De aceea, succesele repurtate au fost aproape unice în istorie, fiindcă puţini misionari şi predicatori au cules atâtea succese în lucrarea de pionierat ca şi el. Numele lui românesc ar fi fost Mihai Cornea. Aşa i-a învăţat pe români să-i spună şi să-i scrie numele.

In anul 1877, deci numai la doi ani după ce a fost botezat, Cornea a fost ordinat ca predicator. Dr. J. H. Rushbrooke, fostul preşedinte al Alianţei Mondiale Baptiste, care a scris două lucrări istorice despre baptiştii din Europa, spune că Mihai Cornea, prin activitatea lui, a fost unul dintre cei mai rodnici lucrători ai Evangheliei din Europa. Pe parcursul lucrării sale a botezat un număr de peste 8.000 de persoane. A fost un misionar înzestrat cu o putere de muncă şi de răbdare cum rar pot fi întâlniţi. O mare parte din lucrarea lui este de pionierat, de plantare de biserici baptiste. A fost un misionar devotat răspândirii Evangheliei. Nu ştim dacă are egal în istoria noastră, în lucrarea de a înfiinţa biserici, de a converti persoane în comune pe unde nimeni nu a trecut cu Evanghelia. Aria lui de misiune s-a extins dincolo de graniţele Bihorului, cuprinzând părţile Aradului, Timişoarei, părţile nordice ale Transilvaniei şi până adânc în pusta Ungariei. Veşnic pe drum, în misiune, cuceritor prin iubire caldă, neprefăcută, semănător şi cultivator de virtuţi, un bun sfetnic în toate problemele sociale şi familiale, diplomat abil în tratativele duse cu autorităţile, creator de ambianţă prietenească şi plăcută, a fost omul creat să contribuie la răspândirea învăţăturilor biblice, la înfiinţarea unor biserici baptiste şi la creşterea şi maturizarea în credincioşie a mii de români şi maghiari din Transilvania şi Ungaria.

Lucrarea lui principală a fost pionieratul. O asemenea lucrare cerea eroism, spirit de sacrificiu, răbdare şi risc personal. Inspirate din munca lui, au rămas în poporul baptist o mulţime de istorii de persecuţii, de acţiuni îndrăzneţe. Menţionăm doar câteva dintre ele. Astfel, în iarna anului 1890 a plecat în comuna Tulca, lângă Salonta, să propovăduiască Evanghelia la români. In Tulca nu mai predicase nimeni Evanghelia, oamenii nu ştiau nimic despre Biblie, decât ceea ce auzeau şi puteau descifra din liturghia cântată în biserica din sat. Ajuns în comună, Cornea a intrat în vorbă cu unii, cu alţii, a trecut pe o stradă, pe alta, şi pe toţi pe care-i întâlnea îi întreţinea cu vorbe din Biblie. Oamenii s-au adunat în jurul lui, ascultându-1 curioşi, dar când s-a înserat, nimeni nu 1-a invitat în casă pentru găzduire peste noapte; Mihai Cornea n-a găsit un loc unde să poposească peste noapte, astfel că, în cele din urmă, s-a îndreptat către cârciuma din sat şi a dormit acolo pe o laviţă, o bancă fără spetează. De acolo, în dimineaţa următoare a plecat spre Gurbediu, o altă comună românească. Dar când oamenii au auzit cele predicate de el, l-au anunţat pe preot. Acesta a cerut primarului să-1 aresteze, şi Mihai Cornea a fost arestat. înainte de lăsarea serii, preotul, primarul şi învăţătorul au convenit să-1 închidă în grajd cu un taur aproape sălbatic, de care nimeni nu se putea apropia şi pe care-1 ţineau în grajd dezlegat, iar grajdul nu avea pod. Ei erau siguri că taurul îl va zdrobi, îl va ucide pe misionarul care a îndrăznit să aducă în sat veşti noi despre credinţă.

Pe vremea aceea, prin părţile locului erau numai bovine albe, cu coarnele mari. De acest soi era şi taurul cel rău, căruia şi hrana i-o aruncau numai prin podul fără scânduri, dintr-o altă încăpere alăturată. Oamenii l-au dus pe Cornea la grajd, au deschis uşa şi l-au împins înăuntru. Dându-şi seama de pericol, Cornea s-a retras pe lângă zid într-un colţ şi s-a aşezat pe jos. Taurul a mugit de câteva ori, apoi s-a apropiat încercând să-1 împungă cu coarnele, dar având coarnele mari nu putea să lovească în colţ. Când coarnele taurului au ajuns în pereţi, Cornea, de la mijloc, din colţ, a început să-1 scarpine între coarne, iar taurului i-a plăcut şi a stat nemişcat, apoi s-a culcat acolo, cu capul în mâinile lui Cornea. Respiraţia taurului 1-a încălzit, astfel că n-a îngheţat de frigul din grajd. Dimineaţa au venit toţi trei, primarul, preotul şi învăţătorul, împreună cu oamenii de la grajd şi s-au urcat pe grinzile de la pod să vadă ce s-a întâmplat cu „aducătorul de rătăcire”, cum 1-a numit preotul, şi nu mică le-a fost mirarea când au văzut capul taurului pe genunchii lui Cornea. Miraţi şi speriaţi, l-au scos afară şi l-au gonit din comună. Mai târziu însă, Cornea a câştigat suflete şi în Tulca şi în Gurbediu deschizând biserici baptiste, care au ajuns să fie unele dintre cele mai însemnate biserici baptiste din Bihor. Prin suferinţe şi pericole, prin răbdare şi stăruinţă, el a făcut o bună lucrare. Cuvintele predicilor sale sau sfaturile lui personale impresionau, ajungeau la inimile ascultătorilor. El se adresa minţii, dar atingea şi sentimentele. Deşi răsărit din popor şi fără multă şcoală, Cornea a fost un om de elită. El a fost cu adevărat omul creat de Evanghelie.

Mihai Cornea a avut o mare iubire pentru Dumnezeu şi pentru oameni. A iubit mult cauza Evangheliei. S-ar putea spune că a trăit numai pentru Evanghelie, pentru propovăduirea acesteia. Din 1875 şi până în 1889 el a lucrat în părţile Salontei. în anul 1889 s-a mutat la Diosig unde a făcut iarăşi lucrare de pionierat, şi după înfiinţarea mai multor biserici le-a grupat într-un cerc misionar. Aici a lucrat până în 1908, când a fost trecut ca lucrător în cercul bisericesc cu sediul în Marghita. Pe statistica din 1911, întocmită de Baranyai Ianos şi Rottmayer Ianos, de la Uniunea Baptistă din Budapesta, cercul Marghita era trecut cu 24 de biserici baptiste, în care erau la acea dată 539 de membri botezaţi. In anul 1914, când a început războiul, Mihai Cornea s-a reîntors la Diosig, unde în anul 1917 a trecut la cele veşnice. Mormântul lui se află în cimitirul comunei. Biserica din Diosig i-a ridicat la mormânt un monument de marmură.

In timpul vieţii, Cornea a fost prezent la toate conferinţele naţionale şi de asemenea la toate conferinţele mari ţinute în Europa. Intre 29 august şi 3 septembrie 1908, când a avut loc la Berlin Congresul European Baptist, Mihai Cornea s-a aflat în fruntea delegaţiei din Ungaria şi Transilvania, din care au făcut parte, printre alţii: Gheorghe Florian din Talpoş, Mihai Brumar din Oradea, Gheorghe Vărşăndan din Siria etc., fiindcă el a fost primul predicator ordinat în toată Ungaria şi Transilvania. Cu toate acestea, el a fost modest şi a ridicat cadre noi, acordând cinste celor veniţi după el.

Categories: Uncategorized
  1. Maior Gheorghe
    7 aprilie 2010 la 4:20 pm | #1

    Cartea tradusa in limba romana ,despre viata si lucrarea ,carte tradusa recent va avea un impact deosebit asupra oricarui vestitor al Evangheliei.

  2. 7 aprilie 2010 la 4:33 pm | #2

    Maior, te referi la Miyhaly Cornya ? NE poti lasa te rog un link?

  3. assurbani
    30 mai 2010 la 10:34 am | #3

    L-a cunoscut si bunica mea la Sannicolaul Roman ; prin bunica mea, care a decedat in1943,la granita romano-ungara ,s-a facut raspandirea Bibliei in sat ,bunica avand in jur de 11 copii

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.